Mesajul Maestrului Tanpai Rinpoche cu inima deschisă tuturor religiilor

Treptat, conducătorii, politicienii şi foarte mulţi alţi oameni din aceasta lume au început să nu mai fie foarte impresionaţi de religie, acesta fiind şi motivul pentru care unii nici nu mai consideră necesar să o urmeze, deoarece mulţi şi-au format deja o opinie conform căreia majoritatea oamenilor religioşi îşi servesc propriile interese şi ale instituţiilor pe care le conduc şi nu nevoile sau interesele oamenilor de rând şi ale lumii în care trăim.

Doar stând şi privind cum din ce în ce mai mulţi oameni religioşi devin din ce în ce mai lacomi, invidioşi şi agresivi, va fi dificil să-i convingem pe oameni să creadă în noi şi să ne iubească.

Aceste îndoieli majore sunt o provocare, dar în acelasi timp, şi un ultim apel la trezire pentru toţi oamenii religioşi sau pentru cei care conduc instituţii religioase. Acceptând critica noi trebuie să ne dedicăm servirii intereselor oamenilor, să protejam această lume, să îndepărtăm frica, suferinţa şi sărăcia dăruindu-le tuturor în mod practic şi generos ajutorul nostru.

Fiecare persoană religioasă trebuie să se angajeze în mod serios şi intensiv să-şi disciplineze mintea şi să îşi învingă proprii duşmani interiori cum ar fi ignoranţa, furia, invidia sau lăcomia, să dezvolte o inimă plină de iubire universală şi lipsită de egoism, precum şi o viziune pură, pentru a fi astfel pregătiţi să ofere lumii ghidarea şi ajutorul lor.

Acesta este un moment de răscruce, în care fiinţele umane şi întreaga omenire au stringentă nevoie de noi şi de ghidarea noastră.

Dacă terorismul este creat de extremiştii religioşi, aşa cum spune toată lumea şi dacă este adevărat, atunci, pentru a rezolva aceasta problemă noi trebuie să fim foarte serioşi şi sinceri cu religia noastră şi cu oamenii.

Cu inima plină de iubire şi respect, toţi oamenii religioşi ai acestei lumi trebuie să îşi asume responsabilitatea protejării umanităţii şi a lumii prin unificarea esenţei tuturor religiilor.

Astfel, pentru a putea rezolva problema terorismului este suficient să explicăm şi să promovăm esenţa tuturor religiilor care este iubirea şi nu ura, salvarea vieţii şi nu luarea ei, realitatea şi nu iluzia, pacea şi nu războiul, toleranţa şi nu conflictele, iluminarea şi nu ignoranţa.

Până acum oamenii au crezut întotdeauna în noi şi ne-au iubit, de aceea a venit momentul în care noi trebuie să le dăruim în schimb dragostea şi protecţia noastră, educându-i pe cei care ne urmează să devină mai altruişti, iubitori, înţelepţi şi uniţi în simţire şi credinţă cu toate religiile.

Astfel, toţi politicienii şi conducătorii diferitelor ţări ale acestei lumi pot fi cu adevărat ghidaţi de către esenţa tuturor religiilor şi în acest fel vom fi capabili să ne protejăm oamenii şi lumea în care trăim. Atunci când toţi oamenii religioşi ai acestei lumi, vor deveni mai uniţi şi lipsiti de egoism, politicienii şi gânditorii liberi ne vor respecta şi ni se vor alătura cu bucurie.

Astfel, multe fiinţe umane bune, oameni religioşi buni, politicieni şi conducători de bună credinţă şi în mod special, oamenii săraci din aceasta lume nu sunt impresionaţi de ţările extrem de bogate, de oamenii de afaceri foarte bogaţi care sunt proprietarii unor averi uriaşe şi care controlează economia acestei lumi. Aceştia cred că cei bogati fac totul doar pentru pentru bunăstarea, puterea şi averea personală folosind orice mijloace de distrugere şi poluarea a mediului, realizarea de produse şi alimente nesănătoase şi alte astfel de metode, chiar şi producerea de armament periculos şi sponsorizarea războaielor în favoarea intereselor meschine şi egoiste ale unor politicieni cărora nu le pasă de viaţa semenilor săi. Mulţi cred că aceştia sunt adevărata cauza a terorismului şi a conflictelor.

Această realitate şi neîncredere este iarăşi o mare provocare şi în acelaşi timp, un ultim apel de trezire pentru toţi oamenii şi ţările foarte puternice şi bogate care conduc  economia şi politica acestei lumi. A venit momentul ca voi toţi cu blândeţe să arătaţi lumii că sunteti fiinţe mărete şi extraordinare. Aceasta este cea mai mare oportunitate şi în acelasi timp, ultima noastră şansă de a proteja lumea folosind în mod direct puterea extraordinară şi bunăstarea pe care o aveţi sprijinind protecţia mediului, oprirea producţiei de armament, a produselor şi alimentelor nesănătoase şi convingându-i pe politicienii egoişti şi ignoranţi să renunţe la război şi să-şi concentreze eforturile pentru a salva fiinţele de pe Pământ şi această lume frumoasă în care trăim.

Noi toţi trebuie să ne implicăm deplin şi să ne dedicăm bunăstarea, puterea, cunoaşterea creativă şi prezenţa respectabilă pentru această cauză măreaţă - de a ajuta lumea şi fiinţele umane să instaureze o pace durabilă şi de a aduce prosperitate şi protecţie tuturor fiinţelor umane susţinând unitatea oamenilor şi a tuturor religiilor, înainte să fie prea târziu.


Dumnezeu cel atotputernic, zeităţile şi îngerii, protectorii acestei lumi ne urmăresc îndeaproape pe noi toţi, valorifică şi contribuie alături de noi în aceste acţiuni şi ne binecuvântează pe noi şi toate fiinţele pentru a putea să ne bucurăm de o lume mai bună şi plină de pace.

În viitor eu voi căuta noi oportunităţi pentru a găsi spaţii mai largi unde toţi credincioşii diferitelor religii contemporane, să beneficieze de centre religioase universale, unde toţi liderii spirituali şi practicanţii diferitelor religii şi culte să se poate reuni, să se simtă foarte aproape unii de alţii şi unindu-şi inimile pline de iubire universală să-şi concentreze eforturile pentru protecţia acestei lumi, împărtăşindu-şi cunoaşterea şi înţelepciunea pentru a face să înflorească pacea eternă, armonia şi marea eliberare în inima fiecărei fiinţe umane şi astfel să glorificăm împreună măreţia esenţei tuturor religiilor.


Religia nu este nici pentru a domina
nici pentru a ajunge în extreme.
Religia este mai degrabă o tehnică pură
de a servi şi de a elibera toţi oamenii în spaţiul măreţ al beatitudinii, iubirii şi libertăţii eterne.

Politica nu este pentru a înşela ţara şi poporul,
nici pentru corupţie şi jocuri de putere.
Politica este mai degrabă doar o modalitate de
a servi şi a-ţi arăta iubirea faţă de popor, ţară şi lume
într-un mod lipsit de egoism şi pentru a ajuta să înflorească
bucuria şi prosperitatea tuturor.
Bunăstarea nu este pentru a duce o viaţă luxoasă şi nici pentru a te lăuda cu ea.
Ea este mai degrabă doar o modalitate de a servi nevoile
altora şi pentru a aduce merite şi bucurie.
Bunăstarea îţi aduce bucurie atunci când este împărţită cu ceilalţ
şi nu atunci când este păstrată doar în interesul propriu.


Nimeni nu trebuie să fie învins şi să experimenteze frica şi suferinţa. Toată lumea trebuie să câştige şi să experimenteze pacea şi fericirea eternă. Noi suntem aici să-i ajutăm pe toţi să câştige. Nu trebuie să existe învinşi. Lumea va deveni un loc unde vom fi cu toţii în siguranţă dacă îi vom putea ajuta pe toţi ceilalţi să câştige şi nu să piardă.

Cu iubire sinceră, transmit salutări şi cele mai bune urări lumii întregi şi tuturor fiinţelor umane.

Masajul Maestrului Karma Tanpai Gyalţen Acharya din 13 Octombrie 2008
compus înCentrul de Meditaţie Mahamaudra5340 Kunhegyes,
Május 1. u. 8.Hungary, European Union

TOP

 


©2009-2026 www.omahhum.com - All rights reserved!